Acordarea certificatelor lingvistice europene în cadrul ediției 2015 a LinguaFEST

Acordarea certificatelor lingvistice europene în cadrul ediției 2015 a LinguaFEST

Vineri, 18 septembrie, Reprezentanța Comisiei Europene va găzdui evenimentul LinguaFEST 2015, organizat în colaborare cu Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale. Cu această ocazie, vor fi decernate premiile ELL(European Language Label / Certificatul lingvistic european) și vor fi organizate, de asemenea, două sesiuni de comunicare interculturală, susținute de dl Paul Catteeuw.

În fiecare an, elementul central al LinguaFEST este ceremonia de decernare a premiilor susmenționate. Acestea încurajează inițiativele în materie de predare și învățare a limbilor străine, prin recompensarea tehnicilor inedite de predare, prin difuzarea informațiilor referitoare la acestea și prin promovarea bunelor practici. În România, acțiunea este administrată de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP). Informații despre proiectele cărora li s-a acordat Certificatul lingvistic european 2015 se găsesc aici [51 KB] .

Aflat la cea de a patra ediție, evenimentul LinguaFEST 2015 este dedicat Zilei europene a limbilor (26 septembrie) și se numără printre acțiunile organizate de Comisia Europeană în diferitele state membre pentru a sărbători diversitatea culturală și lingvistică a Europei. Lista tuturor evenimentelor poate fi consultată aici .

Image credit: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Săptămâna europeană a mobilității 2015
Reporter și Blogger European - Concurs pentru jurn...

Europe Direct Bacău on Facebook

Arhivă Știri

Caută