Seminar privind finanțarea de proiecte prin inițiativa „Acțiuni Urbane Inovatoare”

Palatul-universul

 Direcția Generală pentru Politică Regională (DG REGIO) organizează, în data de 11 ianuarie 2018, la București, la Palatul Universul, un seminar de informare și îndrumare dedicat autorităților locale din orașe din România cu peste 50.000 de locuitori, potențiali beneficiari ai fondurilor din cadrul inițiativei "Acțiuni Urbane Inovatoare" (Urban Innovative Actions - UIA).

În cadrul acestui seminar, vor fi prezentate elementele necesare pentru a putea crea, finanța și implementa un proiect prin această sursă complementară de finanțare dedicată autorităților urbane. Fiind o sursă de finanțare independentă de fondurile alocate prin programele operaționale ale României, se urmărește finanțarea unor proiecte inovatoare pe o structură de parteneriat între autorități locale, ONG-uri, universități și alte părți interesate de la nivel local. Se pot obtine până la 5 milioane de euro pentru un proiect, co-finanțarea prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) acoperind 80% din totalul costurilor din proiect.

Mai multe informații sunt disponibile pe pagina evenimentului.

Sursă: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Image credit


Competiția Java – Programează în Greenfoot
Leeuwarden și Valletta, capitalele europene ale cu...

Europe Direct Bacău on Facebook

Arhivă Apeluri