Bugetul pe termen lung al UE post-2020

cover-post-2020-budget

Comisia Europeană a propus recent mai multe opțiuni  și a prezentat consecințele lor financiare pentru un buget al UE pe termen lung, în scopul asigurării  îndeplinirii obiectivelor prioritare ale Uniunii după anul 2020.

Opțiuni pentru viitorul buget al UE

Contribuția prezentată de Comisie își propune cuantificarea impactului financiar al diverselor opțiuni de politică posibile. Acestea nu reprezintă propuneri ale Comisiei, menite să ajute la focalizarea pe aspectele esențiale, să stimuleze discuțiile și să ofere o bază factuală solidă pentru luarea deciziilor importante care ne așteaptă. De exemplu, dacă liderii convin să dea curs angajamentului frecvent formulat de a îmbunătăți protecția frontierelor externe ale UE, aceasta ar costa 20 până la 25 de miliarde de euro pe o perioadă de șapte ani sau până la 150 de miliarde de euro pentru un sistem complet de gestionare a frontierelor UE. În mod similar, orice prioritate politică – Uniunea europeană a apărării, sprijinirea mobilității tinerilor, dinamizarea transformării digitale a Europei, stimularea cercetării și a inovării sau crearea unei veritabile Uniuni economice și monetare – va trebui să fie finanțată în mod corespunzător pentru a deveni realitate.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Un buget nu este un exercițiu contabil, ci o reflecție a priorităților și ambițiilor. Este viitorul nostru în cifre. Prin urmare, să discutăm mai întâi despre ce fel de Europă ne dorim. Ulterior, statele membre vor trebui să își susțină ambițiile cu finanțarea necesară. Trebuie să înțelegem cu toții că în discuțiile care ne așteaptă nu vom mai putea continua ca până acum și, în același timp, sunt ferm convins că putem reuși imposibilul, putem conveni în privința unui buget în care toți să fie beneficiari neți."

Modernizarea și finanțarea bugetului UE

Comisia prezintă, de asemenea, opțiuni pentru modernizarea bugetului UE, inclusiv prin consolidarea legăturii dintre obiectivele sale și modul în care acesta este finanțat. În plus, sunt prezentate posibilități pentru consolidarea legăturii – denumită de multe ori „condiționalitate" – dintre finanțarea acordată de UE și respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii.

Calendarul adoptării este important, atât pentru cetățeni, cât și pentru agenții economici

Un acord politic rapid cu privire la un buget al UE nou și modern va fi esențial pentru a demonstra că Uniunea este pregătită să pună în practică agenda politică pozitivă conturată la Bratislava și la Roma. Un acord rapid reprezintă nu doar un deziderat politic, ci și un imperativ practic. Partenerii și beneficiarii finanțării acordate de UE, precum și autoritățile naționale și regionale au nevoie de securitate juridică și financiară, precum și dreptul de a beneficia de aceasta.

În cadrul reuniunii lor din 23 februarie, liderii din Uniunea Europeană vor discuta despre cum se pot asigura că prioritățile pe care le-au stabilit pentru Uniune, pe 16 septembrie 2016 la Bratislava și pe 25 martie 2017 prin Declarația de la Roma, sunt finanțate în mod adecvat, devenind, astfel, realitate. Cele două elemente – definirea priorităților comune și asigurarea resurselor necesare pentru ca Uniunea să le pună în aplicare – sunt indisociabile.

Sursă

Foto credit 

E-buletin 2/2018
O Uniune Europeană eficientă, care răspunde aștept...

Europe Direct Bacău on Facebook

Arhivă Știri

Caută