Faza zonală a concursului EU ALEG EUROPA! – 10 pentru 1 pe zona Bacău

Afis-CONCURS-ZONALA

Din cele 16 licee și colegii înscrise în competiția de dezbateri academice EU ALEG EUROPA! la nivel județean, 66 de elevi au concurat pe zona Bacău. Cele 12 echipe din care au făcut parte și-au construit propria argumentație și au încercat să să o demoleze pe a celorlalți, apărând sau respingând moțiunea pusă în dezbatere. Indiferent de experiența lor în acest gen de concurs, tinerii debateri au impresionat prin forța argumentelor aduse și prin puterea de a-și reconstrui cazurile. Mai mult, au dovedit că sunt bine pregătiți pentru a-și asuma un rol activ pe viitor în arena juridică sau politică.

Pe 6 aprilie 2019, la Facultatea de Litere a Universității "Vasile Alecsandri" din Bacău, cele 10 echipe care s-au calificat la faza zonală pe Bacău se vor confrunta cu o nouă provocare, aceea de a se plasa de partea Guvernului sau a Opoziției pe moțiunea A.P. crede că viitorul Uniunii Europene depinde de votul tinerilor la alegerile europarlamentare. Așteptăm cu mult interes meciurile de dezbateri în formatul WS, la finalul cărora, 1 echipă va fi declarată finalistă, urmând să se dueleze pe 9 mai cu echipa câștigătoare pe zona Valea Trotușului-Comănești.

Mult succes tuturor echipelor! 

Dialogul pe teme europene "Către o Europă sănătoas...
Faza locală a concursului EU ALEG EUROPA! la Coleg...

Europe Direct Bacău on Facebook

Caută