La mulți ani Centrului de Informare Europe Direct Bacău!

10-ani-de-EUROPE-DIREC_20171218-202310_1

La finalul unui an încărcat de semnificații și sărbători europene marcate de Centrul de Informare Europe Direct Bacău, am răspuns astăzi unei ultime invitații de a susține o lecție de cultură civică la Școala Generală „Dr. Alexandru Șafran" din Bacău, invitație adresată de dna profesoară Lenuța Murea. Întreaga activitate s-a desfășurat sub semnul celebrării celor 10 ani de activitate ai Centrului Europe Direct Bacău, punctând rolul acestuia de punct de legătură cu instituțiile publice locale (Universitatea „Vasile Alecsandri" din Bacău, Județul Bacău, Municipiul Bacău) și europene (Consiliul European, Comisia Europeană, Parlamentul European).

Pe lângă provocarea de a face pe cei mici să înțeleagă ce reprezintă fiecare dintre aceste instituții, întâlnirea cu un public atât de special a fost maniera perfectă de a încununa activitatea desfășurată în cadrul proiectului Centrul de Informare Europe Direct Bacău 2013-2017. În numele echipei CIED Bacău, dnei lector univ. dr. Nadia-Nicoleta Morărașu i-a revenit plăcerea de a interacționa cu cei 28 de reprezentanți ai unei generații pe care am putea să o numim simbolic „a aderării/integrării în UE" și a transformării visului european în realitate pentru milioanele de cetățeni români. Motivul este acela că majoritatea elevilor clasei a III-a A sunt născuți în anul aderării României la UE (2007) sau în același an în care a luat ființă rețeaua Centrelor Europe Direct în România (2008). Am rămas plăcut impresionați de cât de multe informații dețin copiii despre fiecare dintre țările Uniunii Europene și simbolurile lor și cât de repede și-au asumat rolul de mici ambasadori ai țărilor pe care le-au reprezentat.

În semn de recunoaștere a calității lor de cetățeni europeni dornici să cunoască și mai mult despre marea familie europeană, le-am oferit câteva cadouri simbolice din partea Reprezentanței Comisiei Europene în România (hărți, rucsaci Europe Direct, rechizite, cărți). Sclipirea din ochii copiilor la descoperirea fiecăruia dintre daruri nu poate fi descrisă în cuvinte. Recunoștința noastră însă poate fi exprimată către toți cei care au contribuit la consolidarea unui brand local puternic și statornic și ne-au sprijinit în implementarea, an de an, a proiectului nostru: Reprezentanța Comisiei Europene în România (cu mulțumiri speciale adresate celei mai entuziaste și dinamice susținătoare a rețelei centrelor Europe Direct în România, dna Ioana Marchiș), întreaga echipă CIED Bacău, reprezentanții structurii-gazdă – Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău –, reprezentanții Județului Bacău și ai Municipiului Bacău, care au crezut cu tărie în acest proiect.

La mulți ani Centrului de Informare Europe Direct Bacău! La mulți ani tuturor Centrelor Europe Direct din România!

Gala Fondurilor Structurale, ediția a 2-a
Împreună suntem Acasă - concert pentru celebrarea...

Europe Direct Bacău on Facebook

Arhivă Știri

Caută