Strategia EU privind schimbarea climatică

Strategia EU privind schimbarea climatică

Schimbarea climatică este un domeniu prioritar pentru Parlamentul European, care se bazează pe legislaţia reper la nivelul UE şi încurajează o politică vizionară la nivelul Uniunii Europene şi la nivel internațional. Participând la summit-urile climatice ale Naţiunilor Unite, deputaţii le-au solicitat în mod constant Uniunii Europene şi partenerilor internaţionali să dea dovadă de mai multă ambiţie în procesul de elaborare a unui tratat climatic cu caracter obligatoriu la nivel global.

După stabilirea unor obiective-cheie, precum cele din strategia 2020 (reducerea gazelor cu efect de seră cu 20% şi obţinerea a 20% din energie din surse regenerabile), Parlamentul şi-a îndreptat atenţia către alte măsuri vitale. Deputaţii au adoptat planuri pentru a îngheţa licitarea câtorva permise CO2 din Schema de tranzacţionare a emisiilor de gaze cu efect de seră (ETS) şi pentru a crea o rezervă de stabilitate, cu scopul de a restabili efectul stimulativ al Schemei şi de a încuraja firmele să investească în inovaţiile cu emisii reduse de carbon. De asemenea, deputaţii au lucrat să stabilească obective climatice mai ambiţioase pentru perioada 2020 - 2030.

Enter your teNoua legislaţie de eficienţă energetică îi va ajuta pe consumatori să îşi reducă facturile la energie şi va susţine Uniunea Europeană să îşi atingă obiectivul de a utiliza mai puţină energie cu 20% până în 2020. Măsurile obligatorii aprobate de economisire a energiei – incluzând renovarea clădirilor publice, scheme de economisire a energiei pentru utilităţi şi audituri energetice pentru toate firmele mari – ar salva 50 de miliarde de euro pe an şi ar crea mai multe mii de noi slujbe "verzi".

Codurile de construcții din statele membre vor impune ca toate clădirile noi să aibă consumul de energie aproape de zero, şi impune inspecții periodice ale boilerelor și sistemelor de aer condiționat. Etichetarea energetică obligatorie pentru aparatele de uz casnic va ajuta consumatorii să evalueze costurile de utilizare. Parlamentul, de asemenea, a insistat cu succes pentru cerințe mai stricte de proiectare ecologică - sau standarde mai stricte - pentru gaze fluorurate în aerul condiționat și frigidere pentru a ajuta consumatorii să se asigure că fac alegeri în cunoștință de cauză și ecologice.

În cadrul revizuirii legislației de biocombustibili, Parlamentul a sprijinit dezvoltarea de produse de a doua generație mai ecologice, luându-se în considerare impactul biocombustibililor asupra schimbărilor utilizării terenurilor.

Accesați întregul dosar de presă 

Sursă: Parlamentul European

Image credit: JESC.eu

Curs de formare SaltoYouth - BiTriMulti (BTM) - Mu...
Consultare publică privind planul de acțiune în do...

Europe Direct Bacău on Facebook

Arhivă Știri

Caută