Lansare Concurs județean de teatru forum STĂ ÎN PUTEREA TA SĂ FACI CEVA!

AFIS-Concurs-Teatru-forum-2021

Ți-e dor de vremurile în care puteai participa la concursuri în care să îți poți pune în valoare talentul? Echipa Centrului de Informare Europe Direct Bacău (CIED Bacău) îți propune un astfel de concurs, la care fiecare participant iese câștigător datorită experienței de lucru în echipă pe care o va avea. Primul pas este să găsești câțiva colegi dornici să pornească cu tine într-o adevărată aventură și să convingeți un profesor coordonator să vi se alăture. De restul ne ocupăm împreună cu voi! 

Concursul județean de teatru forum „Stă în puterea ta să faci ceva!", desfășurat în perioada 15 februarie-23 aprilie 2021 în cadrul unei campaniei de responsabilizare socială a CIED Bacău, se adresează liceenilor și studenților din Județul Bacău care doresc să descopere și să încerce ei înșiși teatrul forum ca o metodă informală de educație prin care se poate stimula implicarea civică.

Cine poate participa?

La concurs pot participa persoane care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • a) sunt elevi de liceu sau studenți cu vârsta între 14-21 de ani la data înscrierii în concurs;
  • b) au domiciliul în județul Bacău sau sunt înscriși la un liceu/ o facultate din Județul Bacău.

Etapele concursului

  • După citirea Regulamentului concursului, persoanele interesate să participe la concurs se vor constitui într-o echipă de minimum 5 și maximum 7 participanți și își vor alege un profesor coordonator care să îi înscrie în concurs și să le ofere asistență pe parcursul concursului.
  • Fiecare echipă își va exprima intenția de participare prin completarea formularului de înscriere (descărcabil mai jos în format Word) și participarea la training-ul online realizat de echipa ED Bacău (detalii organizatorice oferite după înscriere).
  • După participarea la training, echipele vor realiza scenariul unei piese de teatru forum pe tema Educație digitală sau digitalizarea educației în pandemie pe care îl vor trimite organizatorilor până la data limită stabilită în calendarul concursului.
  • Cele 3 echipele participante selectate după prima etapă de jurizare vor pune în scenă piesa de teatru forum cu scenariul propus de fiecare dintre ele și vor susține o reprezentație de teatru forum în cadrul instituției la care participanții sunt afiliați, având ca moderator un reprezentant al Europe Direct Bacău.
  • În urma reprezentațiilor, din cele 3 echipe finaliste se va alege echipa câștigătoare a concursului.
  • La festivitatea de premiere desfășurată cu participarea tuturor echipelor înscrise în concurs, această echipă va susține o reprezentație (fizic, la sediul Centrului Europe Direct Bacău din cadrul Universității Vasile Alecsandri din Bacău sau online, în funcție de condițiile pandemice).

Calendarul concursului

  • 15- 23 februarie 2021 – înscrierea la concurs;
  • 25-26 februarie 2021 (după ora 15.00) – trainingul online constând în 2 ateliere de teatru forum pentru participanți și profesorii coordonatori;
  • 27 februarie-21 martie 2021 – realizarea scenariilor de piese de teatru forum;
  • 21 martie 2021 – termenul limită pentru trimiterea scenariilor spre jurizare;
  • 22-24 martie 2021 – jurizarea scenariilor;
  • 24 martie 2021 – anunțarea celor 3 echipe finaliste;
  • 12-18 aprilie 2021 – reprezentațiile în cadrul liceelor gazdă susținute de cele 3 echipe declarate finaliste (fizic sau online, în funcție de condițiile pandemice);
  • 18 aprilie 2021 – echipa câștigătoare a concursului va fi anunțată pe canalele online;
  • 19-23 aprilie 2021 – premierea tuturor participanților și reprezentația finala a echipei câștigătoare a premiului I.
Premierea participanților
  • În cadrul Concursului se vor acorda 3 Premii (I, II, III), constând în echipamente electronice și accesorii calculator/telefon, publicații UE și materiale personalizate.
  • Se oferă Certificate de participare la concurs tuturor concurenților și profesorilor coordonatori, indiferent de etapa la care au participat. 
File Name: Formular-concurs-TF
File Size: 19 kb
Download File
Materiale educaționale pentru marcarea ​Zilei Inte...

By accepting you will be accessing a service provided by a third-party external to https://europedirectbacau.ro/