Portugalia a preluat de la Germania, la 1 ianuarie 2021, președinția Consiliului Uniunii Europene pentru următoarele șase luni. Portugalia va deţine acest mandat până pe 30 iunie 2021, când il va preda Sloveniei. Aceasta este a patra oară când Portugalia îşi asumă preşedinţia Consiliului UE, după ce a avut această responsabilitate în primul semestru din 1992, din ianuarie până în iunie 2000 şi din iulie până în decembrie 2007.
Ceremonia oficială de inaugurare a preşedinţiei portugheze va avea loc pe 14 ianuarie.
Cele trei priorităţi în programul preşedinţiei portugheze sunt:
- promovarea unei relansări impulsionate de tranziţiile climatice şi digitale;
- implementarea Pilonului European pentru Drepturi Sociale al UE ca element specific pentru asigurarea unui climat corect şi incluziv şi tranziţia digitală;
- consolidarea autonomiei Europei în timp ce rămâne deschisă lumii, adoptarea unui rol de lider în acţiunea pentru climat şi promovarea transformării digitale în serviciul oamenilor.
Între temele preşedinţiei portugheze se află si gestionarea efectelor Brexitului, pactul privind migraţia, dosar în care Germania a avansat puţin după ce propunerea Comisiei a venit abia la finalul lunii septembrie, şi, desigur, pandemia.
Guvernul portughez trebuie să planifice şi să prezideze reuniunile Consiliului şi ale organismelor preparatorii în următoarele şase luni şi să reprezinte CUE un relaţie cu celelalte instituţii din Uniune.