Marți, 16 decembrie 2025, Centrul EUROPE DIRECT Bacău, structură găzduită de Universitatea „Vasile Alecsandri" din Bacău, în parteneriat cu Municipiul Bacău și în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău, a organizat finala concursului de public speaking „VOICE YOUR EU STORY", sub atenta îndrumare a domnelor conf. univ. dr. habil. Luminița Drugă și conf. univ. dr. habil. Nadia-Nicoleta Morărașu, în calitate de coordonatoare ale proiectului. Evenimentul a avut loc în Aula Universității „Vasile Alecsandri", începând cu ora 14:00, și a reunit elevi, cadre didactice și reprezentanți ai instituțiilor partenere, într-un cadru academic, menit să stimuleze dialogul și reflecția asupra valorilor europene. La eveniment au participat și domnul rector al Universității „Vasile Alecsandri" din Bacău, prof. univ. dr. ing. habil. Carol Schnakovsky și doamna decan al Facultății de Litere, conf. univ. dr. Brândușa Amălăncei.
Desfășurată în perioada 13 noiembrie-16 decembrie 2025, cea de-a patra ediție a concursului a atras participarea elevilor din cinci licee ale județului Bacău: Colegiul Național „Mihai Eminescu", Colegiul Tehnic „Grigore Cobălcescu" Moinești, Colegiul „Grigore Moisil" Onești, Liceul Teoretic „Ion Borcea" Buhuși și Liceul Tehnologic „J.M. Elias" Sascut. Participanții au acceptat provocarea de a-și formula și susține propriul răspuns la tema întăririi independenței Europei, prin discursuri construite pe argumente clare, idei coerente și mesaje adaptate contextului european actual.
Concursul s-a desfășurat pe două secțiuni, limba română și limba engleză, iar finala a reunit 19 elevii calificați în urma etapelor preliminare. Aceștia au susținut pleduariile finale în fața publicului și a juriului alcătuit din Lect. univ. dr. Raluca Galița, Prof. drd. Brăescu Virginia-Smărăndița, Prof. Dudeci Ana-Maria și Măgureanu Gabriel (din partea Fundației de Sprijin Comunitar), Prof. drd. Cojocaru Mirela (Inspectoratul Școlar Județean Bacău), fiind prezidat de doamna Conf. univ. dr. habil. Nadia-Nicoleta Morărașu. Tinerii înscriși în concurs au demonstrat nu doar că au abilitatea de a construi un discurs coerent și persuasiv, ci și de a susține, cu rigoare argumentativă, un punct de vedere clar conturat. Desigur că, pe alocuri, emoțiile și-au spus, la rândul lor, cuvântul, însă de remarcat a fost seriozitatea pregătirii individuale și interesul acordat temei propuse.
În urma deliberării juriului, Premiul I (secțiuna limba română) a fost acordat elevei Băurceanu Maria-Alexandra, de la Colegiul Național „Grigore Moisil" Onești (prof. coord. Matei Cristina)/ Premiul I (secțiuna limba engleză) i-a revenit elevului Cîrstian Victor-Gabriel, Colegiul Național „Grigore Moisil" Onești (prof. coord. Hulea Adriana). Ei s-au remarcat prin originalitatea abordării, claritatea argumentării, dar și prin capacitatea de a-și încadra discursul îl cele patru minute impuse de acest tip de concurs. Premiul al II-lea (secțiunea limba română) a fost obținut de Ichim David, elev la Liceul Teoretic „Ion Borcea" Buhuși (prof. coord. Cojocaru Andreea-Ștefana)/ Premiul al II-lea (secțiunea limba engleză) a fost acordat elevei Baltariu Andra, de la Colegiul „Mihai Eminescu" Bacău (prof. coord. Butnaru Sorina). Totodată, Premiul al III-lea (secțiunea limba română) a fost acordat elevei Nistor Andra-Nicoleta, de la Liceul Teoretic „Ion Borcea" Buhuși (prof. coord. Cojocaru Andreea-Ștefana)/ Premiul al III-lea (secțiunea limba română) a fost obținut de Timaru Constantin-Alexandru, elev al Colegiului Tehnic "Grigore Cobălcescu" Moinești (prof. coord. Sarivan Veronica).
De asemenea, juriul a acordat mențiuni elevilor Bejan Paul, Alexandru Denisa și Linguraru Daniela (prof. coord. Dascălu Aurelia, Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias" Sascut), Aldea Maria-Adelina, Andrei Bogdan-Ioan, Andrei Briana-Gabriela și Munteanu Ștefan-Cristian (prof. coord. Cojocaru Andreea-Ștefana, Liceul Teoretic „Ion Borcea" Buhuși), Bolmoaga Amalia-Elena (prof. coord. Andrioaie Ana-Maria, Colegiul „Mihai Eminescu Bacău"), în semn de apreciere a muncii depuse.
Finala concursului „VOICE YOUR EU STORY" a constituit astfel un exercițiu valoros de exprimare civică, oferind elevilor oportunitatea de a-și face auzită vocea și de a reflecta asupra rolului lor în viitorul Europei. Prin implicarea activă a tinerilor, a profesorilor coordonatori, a organizatorilor, dar și a voluntarelor și bursierelor media ale proiectului, Raluca-Andreea Nechifor, Andreea Răchiteanu și Alina Stoica, evenimentul a subliniat importanța educației pentru dialog, gândire critică și participare responsabilă la viața democratică, încurajând continuarea unor inițiative educaționale similare.
Autoare articol - Andreea Răchiteanu și Maria Nour (bursiere media la ED Bacău și masterande la Facultatea de Litere)