Discursul președintelui Juncker în plenul reunit al Parlamentului României

Stimate domnule președinte al Senatului, stimate domnule președinte al Camerei Deputaților, stimate domnule prim-ministru, cel care este acum în funcție și predecesorii săi, stimate fost președinte al României, stimată doamnă comisar, stimate doamne și stimați domni,

Sunt – se spune întotdeauna acest lucru, dar de această dată este adevărat — foarte bucuros să mă întorc la București, în România, pe care am vizitat-o ultima dată în 2003. Este revoltător că nu am mai venit în România de atâția ani. Este o mare onoare pentru mine să mă pot adresa dumneavoastră astăzi, distinși membri ai Parlamentului, reprezentanți ai poporului român, un popor curajos, voluntar, angajat și pe care îl iubesc de atât de multă vreme, dacă nu dintotdeauna. 

În acest an, când serbăm 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, îmi amintesc cu emoție de acel 1 ianuarie 2007, un moment istoric când România s-a alăturat grupului de națiuni europene, în sfârșit reconciliate.

În acea zi, am dat definitiv uitării Tratatul de la Yalta, acea sentință funestă din perioada postbelică, care dorea scindarea Europei în două tabere și care i-a făcut pe români, precum și pe celelalte popoare din Europa Centrală și de Est să plătească un greu tribut: decenii întunecate, privarea de libertăți, conștiințe încătușate, vise spulberate, biografii și destine atât de frecvent întrerupte, dacă nu chiar distruse.

Și sunt mândru că am participat la acest moment crucial din viața Uniunii noastre și a României: doresc să vorbesc despre reconcilierea istoriei cu geografia în Europa. Deși oamenii politici își pun rar amprenta asupra istoriei, noi am reușit totuși să înfăptuim, fără îndoială, un lucru important: extinderea UE și aderarea la valorile ei au adus pacea, stabilitatea și libertatea pe continentul nostru.

Am susținut întotdeauna aderarea României la UE. Așa cum spunea filosoful francez Blaise Pascal, îmi plac lucrurile care merg împreună. România și UE merg împreună pentru că sunt legate printr-un destin comun. V-am sprijinit în parcurgerea acestui lung drum cu modestele mijloace de care am dispus în calitate de prim-ministru luxemburghez, așa cum continui să vă sprijin și astăzi , nu patern, ci ca un frate; vă voi sprijin fratern. Cunosc și am cunoscut președinții și prim-miniștrii României democratice. Și mulțumesc României pentru numeroasele distincții și dovezi de prietenie cu care nu a încetat să mă onoreze.

O coincidența fericită a calendarului președințiilor Consiliului European a făcut ca, în decembrie 1997, la Luxemburg, în cadrul Consiliului European pe care îl prezidam, să hotărâm, de principiu, aderarea României. Și, în aprilie 2005, tot la Luxemburg, dumneavoastră, împreună cu mine, în calitate de prim-miniștri, am putut semna tratatele de aderare. Nu mai este o simplă întâmplare, văd în asta un simbol puternic al relațiilor strânse care există între români, luxemburghezi și europeni. Sunt relații profunde, relații afective născute din sentimente și căldură umană. Căldură umană, da, pentru că Europa este, în primul rând, o chestiune de suflet, mai multe inimi care bat împreună și împart aceleași visuri.

Citiți discursul integral aici

Image Credit: Pressone.ro