Micro-dialog "Cine sunt EU - tânărul voluntar?"

Micro-dialog "Cine sunt EU - tânărul voluntar?"

În data de 13 iunie 2016, am co-organizat micro-dialogul dedicat voluntariatului alături de elevi, cadre didactice și reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale și ai instituțiilor publice din județul Bacău, cu scopul de a cunoaște activitatea de voluntar și a oportunităților de voluntariat din județul Bacău, a realiza un schimb de bune practici, precum și de a cunoaște alte aspecte din activitatea organizațiilor participante realizate alături de și cu voluntari.

Evenimentul a avut loc în cadrul Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu" din Bacău, cu sediul pe Str. Lucrețiu Pătrășcanu nr. 30, Bacău, în data de 13 iunie 2016, ora 13.30, etaj II, sala clasei a XII-a G. 

Elevii participanți au fost coordonați de prof. Mara Merfea și prof. Florentina Neculau, din cadrul Colegiului. Reprezentanții instituțiilor publice prezente, respectiv D.G.A.S.P.C. Bacău și C.R.P.E.C.A. Bacău, precum și ai asociațiilor non-guvernamentale, precum Asociația R.Y.M.D. Bacău și Centrul European de Educație și Training Bacău, au prezentat istoricul activității de voluntariat, atât din perspectivă personală, cât și instituțională, punctând aspecte de dezvoltare personală și profesională, care au derivat din activitatea de voluntariat.

Elevilor li s-au prezentat și modalități prin care se pot implica în activitățile curente de voluntariat, precum și o paletă generoasă de oportunități de formare la care se pot înscrie, chiar dacă sunt voluntari activi sau nu.

Galeria foto a evenimentului

Album foto „Memoria vie a Bacăului” (ed.I 2011)
Kit tematic "Să ne cunoaștem în Europa" (2011)

By accepting you will be accessing a service provided by a third-party external to https://europedirectbacau.ro/