După debutul cu succes al programului #DiscoverEU, Comisia Europeană va lansa o a doua rundă în această toamnă. Toți tinerii cu vârsta de 18 ani din UE au posibilitatea de a se înscrie în concursul pentru permisele de călătorie gratuite, în perioada 29 noiembrie - 11 decembrie 2018. Pentru România vor fi alocate peste 450 de tichete, persoanele selectate urmând să călătorească în întreaga Europă între 15 aprilie și 31 octombrie 2019.
Condiții de înscriere:
Tinerii vor putea călători în mod individual sau într-un grup de maximum cinci persoane. Pe durata călătoriei, principalul mijloc de transport va fi trenul, însă există posibilitatea de a lua și alte mijloace de transport.
Locurile sunt alocate statelor membre în baza unor cote fixe. Astfel, la prima rundă au fost înregistrate 3.175 de solicitări din România, fiind selectați 576 de tineri. Pentru runda a doua, 456 de bilete dintre cele 12.000 le vor fi alocate tinerilor români.