Joi, 26 octombrie 2023, a avut loc o activitate reprezentativă pentru cel de-al doilea modul din cadrul cursului gratuit de EDUCAȚIE PENTRU DEMOCRAȚIE EUROPEANĂ prin metode nonformale, găzduit de Centrul Europe Direct, Bacău la Biblioteca Universității „Vasile Alecsandri" din Bacău, structură-gazdă a ED. Această activitate a fost susținută de doamna profesoară Cristina Frânculescu, de la Colegiul Național „Ferdinand I" din Bacău, care, împreună cu elevii săi, studenți și cadre didactice invitate, a purtat o discuție foarte captivantă și deopotrivă interactivă despre teatrul forum ca metodă de educație nonformală.
Desprinzându-se de modul clasic de predare, doamna profesoară Frânculescu a ales să înceapă cu un joc de cunoaștere intitulat „Mișcarea browniană", la care au participat toate cadrele didactice, iar echipa de teatru formată din elevii Teodor, Mihnea, Alexandra, Iulia, Georgiana, Bianca, Daria și Elena au fost cei care au dat startul. Și pentru că prin joc se învață cel mai bine, următoarele activități intitulate „The cross and the circle" și „Mai mult, mai puțin" au avut ca scop sugerarea răspunsului la întrebarea „De ce teatrul forum?", la care au răspuns apoi, participanții.
Teatrul-forum reprezintă un instrument cultural, dar și de intervenție socială, care, pe lângă elementul cultural, are șirolul de a ameliora situații indezirabile, care se creează inevitabil în viață. Scopul prezentării acestei metode de educație a fost încurajarea spiritului civic. Atât studenții prezenți, cât și cadrele didactice s-au bucurat de o ilustrare a acestei teorii, printr-o piesă interpretată de talentații elevi ai trupei de teatru.
La finalul întâlnirii, concluzia a fost ușor de formulat de către toți participanții: teatrul-forum nu înseamnă numai interpretarea unor situații, ci și antrenarea atitudinii civice. Acesta presupune reprezentarea în direct a unor piese inspirate din viața reală, care încurajează și dezvoltă educația, fiind o metodă nonformală.
Autoare articol -